„12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru” – cea mai așteptată lansare de carte la Editura Trei

Carte Peterson, Jordan - 12 reguli de viata

Editura Trei lansează, în premieră în România, cartea fenomen „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru” a celebrului psiholog clinician Jordan Peterson. Lansarea va avea loc la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie, in noul pavilion B2, de la Romexpo.

Una dintre cele mai influente și controversate personalități ale momentului, Peterson are peste 1 milion de abonați pe canalul său de YouTube și peste 50 de milioane de vizualizări, la clipurile sale, iar „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru” a devenit nr. 1 cea mai vândută carte pe site-ul Amazon.

Stai drept și trage umerii înapoi”, Compară-te cu cel ce erai tu în trecut, nu cu altcineva din prezent”,Nu-ți lăsa copiii să facă lucruri care te vor enerva”, „Fă-ți ordine în propria casă înainte de a judeca lumea”, „Spune adevărul – sau cel puțin nu minți”, „Pornește de la premisa că s-ar putea ca persoana pe care o asculți să știe ceva ce tu nu știi”,  „Când întâlnești o pisică pe stradă, mângâi-o” sunt doar câteva dintre regulile propuse de autor, acestea reprezentând în opinia lui calea de a crea un echilibru în noi și în jurul nostru.

Cu un stil foarte direct, surprinzător și cu mult umor, Peterson vorbește în „12 Reguli de viațădespre disciplină, libertate, aventură și responsabilitate, concentrând aceste concepte filosofice sub forma a 12 principii practice, cu un conținut profund.

Lansată în America în ianuarie 2018, cartea va fi publicată la Editura Trei și va apărea pe piață în perioada 30 mai – 3 iunie, la „Bookfest”, și apoi în librăriile din toată țara.

 

About tinepasul 787 Articles
tinepasul.com este o publicatie independenta, care doreste sa aduca informatii proaspete, sa te tina la curent cu noile tendinte, si sa-ti faca cunostinta cu celebritatile in voga. tinepasul.com te conduce in lumea showbizului, a evenimentelor, si iti prezinta cele mai importante noutati din zona lifestyle. O publicatie, care vrea sa te incarce cu energie pozitiva, și vrea sa-ti arate că stirile pot fi si altfel. Un colt de creativitare care te indeamna sa privesti viata din alta perspectiva, si sa te bucuri de frumusețea lucrurilor simple.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*