“Las Fierbinţi” revine la tv. Iată când va începe noul sezon

Giani, Gianina & Dorel

Cel de-al şaptelea sezon “Las Fierbinţi” va începe pe 11 martie, la Pro Tv. Serialul de comedie a luat naştere, în urmă cu cinci ani, şi a reuşit de-a lungul timpului să câştige simpatia publicului din România, înregistrând audienţe ridicate. “Las Fierbinţi” se va difuza în fiecare miercuri şi joi de la ora 21.30.

Se anunță rafale puternice de râs în toată România. Cel mai urmărit serial de comedie din România, care a doborât orice record de audiență, revine la PRO TV!

Începând cu 11 martie, de la 21:30, gașca din Fierbinți va surprinde telespectatorii cu cele mai tari aventuri și amuzante povești, în fiecare miercuri și joi.

Ardiles & Celentano

După șase sezoane de succes, Dragoș Buliga – regizorul serialului – promite telespectatorilor un sezon savuros în care personajele deja formate vor fi surprinse în situații cu totul și cu totul spectaculoase.

„Cine s-ar fi gândit acum cinci ani când ne-am apucat de pregătirea Las Fierbinți că vom filma șapte sezoane? Și iată că suntem aici, suntem fericiți că putem realiza episoade din ce în ce mai bune. Sezonul cu numărul șapte nu vine cu ceva diferit față de ce înseamnă Las Fierbinți, pentru că acolo nimic nu evoluează, lumea Las Fierbinți este sigilată complet în fața oricărui gen de progres, a oricărei interacțiuni cu exteriorul.

Este o “rezervație naturală” cu aceleași personaje pe care lumea le îndrăgește și vrea să le vadă. În schimb, întâmplările prin care trec acestea sunt cu adevărat spectaculoase. Vă invit să vă bucurați de acest nou sezon la care s-a pus mult suflet de către toți cei implicați și vă promit că nu veți regreta nicio secundă!”, a declarat Dragoș Buliga.

Las Fierbinți, cel mai apreciat serial românesc al ultimilor 10 ani continuă să scrie istorie! Serialul cu 100% leadership de audiență în fiecare dintre cele 6 sezoane, revine în fiecare miercuri și joi, de la 21:30, numai la PRO TV!

Bobita

About tinepasul 801 Articles
tinepasul.com este o publicatie independenta, care doreste sa aduca informatii proaspete, sa te tina la curent cu noile tendinte, si sa-ti faca cunostinta cu celebritatile in voga. tinepasul.com te conduce in lumea showbizului, a evenimentelor, si iti prezinta cele mai importante noutati din zona lifestyle. O publicatie, care vrea sa te incarce cu energie pozitiva, și vrea sa-ti arate că stirile pot fi si altfel. Un colt de creativitare care te indeamna sa privesti viata din alta perspectiva, si sa te bucuri de frumusețea lucrurilor simple.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*