LC Waikiki te ajută să ai o garderoba mult mai distractivă

 

lc waikiki event

Sub sloganul “Toată lumea merită să se îmbrace bine”, LC Waikiki și-a prezentat, zilele trecute, în cadrul unui eveniment desfășurat la Maison 13, câteva dintre articolele vestimentare cu care își așteaptă publicul în magazinele din țară. De altfel, reprezentanții brandului au profitat de prilej și ne-au spus câte ceva despre produsele, pe care le pun la dispoziție clienților, prezentându-ne  filmulețe, în care s-a încercat să se surpindă cât mai bine ipostazele în care pot fi purtate hainele respective. Ceea ce mă bucură este faptul că LC Waikiki cuprinde o gama complexa, oferind articole vestimentare pentru întreaga familie (femei, bărbați, copii), iar prețurile sunt accesibile.

Mărturisesc că de fiecare dată când am ajuns într-un mall (ex: Plaza România, Mega Mall), nu am ezitat și am intrat și în LC Waikiki. Și mai tot timpul am plecat cu ceva de acolo. Au produse pentru toate vârstele, pline de culoare, în trend,iar prețurile sunt destul de ok. Mai jos aveți o scurtă prezentare a acestui brand.

LC Waikiki este mândru să fie brand-ul care se adresează femeilor şi bărbaţilor care urmăresc îndeaproape tendinţele modei şi preferă să-și exprime stilul propriu decât să se conformeze regulilor.

LC Waikiki se prezintă ca un brand colorat şi atrăgător ce dispune atât de produse care respectă tendinţele sezonului fără să facă compromisuri de la calitate, precum şi de produse clasice atemporale. LC Waikiki oferă o gamă largă de produse, fiind unul dintre brand-urile preferate ale persoanelor de toate vârstele care urmăresc îndeaproape tendinţele modei.

 

Armonia fantastică dintre denim şi casual

lc waikiki 2

Pentru cei care pun pe primul loc confortul şi stilul în orice context al vieţii, denimul este o piesă indispensabilă. Prin colecţia LCW Jeans, LC Waikiki oferă celor care nu sunt dispuşi să renunţe la magia denimului diferite opţiuni, una mai frumoasă şi mai atractivă ca cealaltă, de la pantaloni şi jachete până la rochii şi cămăşi. În timp ce pantalonii de diferite nuanţe şi mărimi devin piesele preferate din garderoba ta, cămășile pe care le poţi combina cu aceştia fac parte din moda “denim on denim”, devenind alternative fantastice pentru iubitorii jeans-ului. În plus, produsele cu identitate unică din colecţia Casual LCW pot fi combinate cu denim şi oferă un aspect mai dinamic pentru toate stilurile. Atunci când pantalonii casual outlook slim-fit sunt purtaţi în combinaţie cu tricouri şi cămăşi slim fit-trend cu diferite imprimeuri, se obţine un efect trendy și stilat.

 

Colecţia Sporter friendly

lc waikiki 1

Pentru femeile şi bărbaţii sportivi, Active Collection Sport oferă, în acelaşi timp, stil şi funcţionalitate. Tonurile de gri şi negru sunt atenuate de tonuri neon. În timp ce colanții, topurile şi pantalonii scurţi pentru alergare special concepuți pentru femei sunt piesele proeminente ale colecţiei, pantalonii de trening şi tricourile sunt piese de rezistenţă în colecţia masculină.

 

Eleganţă la birou cu LC Waikiki

LCW COLLECTION 1

 

 

Pentru femeile cărora nu le place să-şi asume riscuri în stilul lor şi optează pentru piese vestimentare clasice, cămăşile în tonuri pudrate, tricotajele fine, pantalonii simpli sau cu model şi rochiile au un loc special în colecţia LC Waikiki. Cămășile în tonuri pale, pantalonii chino, puloverele tricotate şi curelele împletite atrag atenţia bărbaţilor care adoptă un stil simplu.

 

 

 

 

Lumea colorată a copiilor îşi dă întâlnire cu moda

LCW Baby 1 2

Micile domnişoare şi micuții cavaleri care urmăresc îndeaproape tendinţele modei, sunt aşteptaţi în magazine cu o colecţie colorată şi distractivă. În timp ce modelele florale, elementele etnice, rochiţele lejere şi detaliile cu franjuri adaugă bucurie în garderoba fetiţelor, tricourile cu modele grafice, pantalonii scurţi cu buzunare, pălăriile colorate şi cămășile cu papioane se află printre cele mai populare piese vestimentare preferate de micuții domni.

 

Despre LC Waikiki

Brand-ul LC Waikiki, înfiinţat în 1985 face parte din LC Waikiki Retailing în Turcia din 1997. Compania are ca slogan “Toată lumea merită să se îmbrace bine” şi misiunea de a face “moda accesibilă”. LC Waikiki continuă să crească de 18 ani atât pe plan intern, cât şi internaţional. Ca lider al sectorului de îmbrăcăminte ready-wear, LC Waikiki are 25.500 de angajaţi în peste 500 de magazine din 25 de ţări. LC Waikiki are 14 de magazine în 9 oraşe din România, cu peste 300 de angajaţi în magazinele sale, un sediul central şi un centru logistic.

 

 

About tinepasul 787 Articles
tinepasul.com este o publicatie independenta, care doreste sa aduca informatii proaspete, sa te tina la curent cu noile tendinte, si sa-ti faca cunostinta cu celebritatile in voga. tinepasul.com te conduce in lumea showbizului, a evenimentelor, si iti prezinta cele mai importante noutati din zona lifestyle. O publicatie, care vrea sa te incarce cu energie pozitiva, și vrea sa-ti arate că stirile pot fi si altfel. Un colt de creativitare care te indeamna sa privesti viata din alta perspectiva, si sa te bucuri de frumusețea lucrurilor simple.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*